De cateva saptamani imi petrec sambata si duminica dimineata la o sala de sport unde lumea practica qigong. Inca nu mi-e prea clar cu ce se mananca treaba asta: e un soi de gimnastica, dar mai lucrezi si cu mintea, si cu energii pe care acum le colectezi pe vartej, acum le faci bila, acum le inspiri, acum le expiri...treaba grea ce sa mai vorbim. Ma atrage foarte mult felul in care se pune problema: sa faci sa circule in organism acea energie vitala si sa constientizezi acest lucru ca atare. Deci, cum spuneam, e sambata dimineata, ma asez si eu pe banca, inchid ochii, ma relaxez si ma concentrez la centrul palmelor, asa cum mi-a spus o fata simpatica saptamana trecuta. Nu simt nimic. Incerc sa ma concentrez mai puternic pe palme. In sfarsit apar senzatiile: o usoara durere de cap; cred ca m-am concentrat prea tare. Zicea ceva un instructor data trecuta despre mintea care urmareste si nu urmareste senzatiile. Dupa mine...ori urmareste...ori nu urmareste; nu pricep nimic. Inchei acest scurt exercitiu de logica si odata cu el si meditatia. Suntem deja 20-25 de persoane si se pare ca in curand vom incape sa lucram. Ne salutam si incepem exercitiile de "incalzire" cum li se spune desi termenul mi se pare un eufemism. Incalzire o fi la calugarii aia shaolin de unde isi trag radacina, ca pe mine ma demonteaza in bucatele mici de tot. Asadar ne aplecam in fata si atingem podeaua cu varful degetelor de la maini bineinteles. Asta imi iese, apoi cu podul palmelor, mai am vreo 3,4 centimetrii pana la podea, dar cu putina perseverenta se va rezolva. Multumirea mea nu tine prea mult, caci acum terbuie sa duc coatele la podea si cred ca e mai mult de jumatate de metru intre ele si sol, in acel punct de unde mai jos nu se poate. Ba se poate, mi-ar zice o doamna cu par carunt de langa mine, care intr-adevar duce coatele la sol asa cum duceam eu palmele. Imi e cam ciuda pe acest motiv, dar ma consoleaza imaginea domnului din stanga, care abia se inclina cateva grade. Am auzit ca ar avea probleme de sciatica, desi eu raman la convingerea ferma ca femeile au mobilitate mai buna decat barbatii. Acum cica ar trebui sa facem un balans fata-spate prin care sa atingem gambele cu fruntea. Picioarele trebuie sa fie drepte, spatele trebuie sa fie drept, corpul trebuie sa fie relaxat si in aceste conditii sa pliem trunchiul peste picioare. Doamna din dreapta a luat gluma in serios si chiar da cu fruntea de gambe; ca sa nu ma enervez arunc o privire la domnul din stanga si ma mai linistesc. Fac si eu exercitiul asa cum pot.
Scurtul flash filozofic este intrerupt de o serie de furnicaturi puternice de-a lungul picioarelor si de o durere surda la nivelul coccisului. Mi-e jena sa ma opresc cand toata lumea continua sa se balanseze, dar imi doresc tare mult ca acest exercitiu sa ia odata sfarsit. Remarc cu surprindere ca forta gandului se impune, in sensul ca ni se spune sa ne oprim usor si sa ne ridicam treptat, ruland una peste alta vertebrele coloanei. Dupa ce am stat atat cu capul in jos, nici nu mi-ar da prin gand sa ma ridic brusc. Cat timp scutur nitel picioarele si bratele, remarc cateva persoane aflate la polul opus al salii, in sensul ca inca isi mai ridica trunchiul de acolo de jos unde ajunsesera; par destul de incordate si probabil ca au oarece probleme cu coloana; banuiesc ca nu le este usor si ca in aceste clipe chiar simt fiecare vertebra pe masura ce se ridica. Probabil ca le face bine treaba asta din moment ce par clienti vechi aici la sala. Continuam cu alte cateva miscari, in care "atingem" cu cotul varful unui picior proptit in fata pe calcai, respectiv cu capul acelasi varf al piciorului, sprijinit tot pe calcai, dar de data aceasta in lateral. Nu ma fortez prea tare si las mintea sa continue miscarea de acolo de unde trupul meu nevolnic nu mai face fata. Stiu prea bine ca travaliul "incalzirii" abia urmeaza atunci cand, cu mainele prinse de laba picioarelor vom incepe sa facem jonglerii. Este un set de exercitii in care, cu corpul relaxat si cu picioarele intinse atingem cu nonsalanta podeaua cu fruntea, si apoi cu interiorul coapsei si nu in ultimul rand laba piciorului cu varful capului. Deja ma simt in domeniul S.F. -ului si in mintea mea se naste un paradox de natura fizica: daca prin laba picioarelor cu palmele, nu mai pot tine picioarele drepte; daca tin picioarele drepte, palmele abia ajung la nivelul gleznelor. Din aceasta dilema nu pot iesi. Este asemeni Koan-ului Zen, a carui rezolvare aduce o revelatie; dar pentru a-l rezolva trebuie sa meditezi, iar in cazul de fata meditatia este intr-o pozitie tare incomoda si dureroasa. Evit sa ma uit la doamna din dreapta sa nu am o cadere nervoasa. In timp ce vocea suava a instructorului ne povesteste cum ca e bine sa fim relaxati si destinsi, sa nu ne incordam si sa respiram normal, in sala se aud icnete razlete, oftaturi si bidiganeli infundate. Nici eu nu pot sa ma relaxez; mai ramne sa ne zica sa ne "contopim cu Cerul si Pamantul" si ca "suntem una cu Universul". Incerc sa ma concentrez asupra exercitiului ca si cum as fi in meditatie, si traiesc intr-adevar o anume revelatie: timpul a intepenit; fiecare secunda dureaza o vesnicie...mmda, cred ca nu revelatia asta o cautam!...Sfarsitul acestor exercitii imi aduce insa o profunda stare de bine; ma misc cu mai multa usurinta, iar articulatiile au mai capatat un grad de libertate. Ma simt inviorat si bine dispus: o parte din buna dispozitie apare din faptul ca travaliul incalzirii se apropie de sfarsit, dar e ceva mai mult decat atat. Nu ma pricep prea bine la traseele enrgetice ale corpului uman, dar am impresia ca aceste miscari de mobilitate activeaza meridianele asociate organelor interne. La prima vedere ai zice ca e simpla gimnastica, insa mi se contureaza un vag sentiment ca valentele acestor exercitii sunt mult mai mari. Incheiem incalzirea cu un set de fandari, care imi ies destul de bine. Ma rog...nu prea reusesc sa ating podeaua cu coapsa piciorului din spate, dar cum vad ca nimeni din sala nu performeaza la acest nivel, ma concentrez destins asupra intentiei. Sunt foarte incantat ca am ajuns la sfarsitul incalzirii, mai ales cand ma gandesc ca asa se incalzesc si calugarii shaolin inainte sa sparga zidul cu pumnul sau sa stea cu orele intr-un deget. In prima saptamana, chiar ma ganeam ca aceste fandari sunt exercitiile de incheiere si urmeaza sa plecam acasa; am fost uimit sa aflu ca practica qigong abia incepea(e drept ca incalzirea durase ceva mai mult de o ora pentru ca se insista pe detalii la fiecare miscare); si mai uimit am fost a doua zi, cand am constatat ce febra musculara aveam.
